Inițiativă privind elaborarea unui program național de monitorizare a stării solului

   ICCC „Selecția” pledează pentru elaborarea și implementarea unui program național de monitorizare a stării solului. 

   Ideea a fost expusă de doctorul habilitat, profesorul cercetător și membrul corespondent al AȘM Boris Boincean, directorul ICCC „Selecția”, în deschiderea conferinței dedicate Misiunii „Soluri sustenabile” a Uniunii Europene, desfășurate luni, 13 martie, la Chișinău. 

   Programul în cauză ar urma să se răsfrângă asupra tuturor câmpurilor din țara noastră și să includă de asemenea elaborarea unor hărți digitale privind sănătatea solurilor.  

   ICCC „Selecția” mai propune ca aceste hărți, ce vor documenta atitudinea agricultorilor față de starea solurilor, să fie luate în considerare la acordarea subvențiilor în agricultură. 

   Potrivit directorului ICCC „Selecția”, lipsa unui sistem statal de monitorizare a stării solurilor constituie o barieră serioasă în promovarea sistemelor de agricultură durabilă.

   Conferința sus-menționată a avut ca scop lansarea conceptului Uniunii Europene de creare a așa-numitelor laboratoare vii (Living Labs) și faruri (Light Houses) pentru a determina tranziția către soluri sănătoase în statele membre și cele asociate.

Adaugă comentariu nou

HTML limitat

  • Taguri HTML permise <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.